Categorie:
Autor:
Cuvânt:
 

by iuda

Din întreaga ei „iubire”
și imensa-i bunătate,
mi-a lăsat o amintire,
„să ai multă sănătate”

N-a mai vrut ca să rămână,
s-avem clipe minunate,
iar cu privirea ei divină,
mi-a urat „doar sănătate”

De prisos este-ntrebarea,
de ce nimic nu o străbate,
de am rămas doar cu urarea,
„să ai m..

by iuda

Te-am întâlnit... din pură întâmplare,
și cu greu te-am făcut să îmi vorbești,
de parcă erai și-atunci în izolare...
până ai reușit timid să îmi zâmbești.

Și ca un copil am început să mă bucur,
spunându-ți glume ce-mi veneau în gând,
și nu doream ca viața să îți tulbur...
până mi-ai scris ș..

by iuda

Ce mi-aș dori mai mult acum,
e să-mi dai timpul înapoi,
de când ne-am întâlnit pe drum,
cu sufletul plin de noroi.

Și mi-aș dori și de-ai putea,
să-mi dai tot timpul petrecut,
tot alintându-ți inima...
să uite prin câte a trecut.

Dar nu ești de nimic în stare,
și nu ai lăcrimat niciodat..

by iuda

E afară o vreme ca de toamnă,
și stau în casă ca un cocor,
privid pe geam stimată doamnă,
să apari și să mă scapi de dor.

Să stăm apoi sub clar de lună,
să uit de toate nopțile pustii,
că ne-ar șade bine împreună,
dar eu te-aștept și tu nu vii.

Să vii să-mi spui că ți-a fost dor,
de atâ..

by iuda

Nu-mi pasă că ai plecat departe,
și nu te pot vedea în fiecare zi,
că îmi serveai vorbe deșarte,
și din astea aud zi de zi...

Nu-mi pasă că ai plecat departe,
că de mult la suflet te-ai schimbat,
iar din vise au rămas doar șoapte,
ce azi îmi par a fi un păcat...

Nu-mi pasă că ai plecat d..

by iuda

Aș mai vrea să stau cu tine,
să te văd cum mă privești,
ca atunci când ne era bine,
nopți întregi spunând povești.

Aș mai vrea să stau de veghe,
măcar un minut de s-ar putea,
ca de mult când eram o pereche,
și-ți alintam inima ta.

Aș mai vrea să am sufletul plin,
și să mai fii și tu pri..

by iuda

Degeaba îmi trimiți priviri,
că mintea nu-mi mai fură,
acum mai scriu doar poezii,
cu tot ce-mi vine-n gură.

Odată... Da... m-ai fermecat,
de parcă respiram din pungă,
doar că în timp mi-ai demonstrat,
că goală ți-e partea stângă.

Azi sunt pribeag prin astă lume,
prin atâtea suflete ome..

by iuda

Să nu te pună păcatul...
nici prin vise să iubești,
pe-o fată de e măritată,
că rămâi doar cu povești.

Să nu te pună păcatul...
să te crezi deasupra tuturor,
că orice suflet de fată,
nu-ți va aduce decât dor.

Să nu te pună păcatul...
să stai noaptea sub clar de lună,
că într-o zi vei d..

by iuda

Am iubit de mult o fată,
pe care o am mereu în minte,
și vă jur că-mi era dragă,
... dar asta a fost înainte.

Am iubit de mult o fată,
mai ceva ca pe un lucru sfânt,
că îmi era enorm de dragă,
... dar cum eram azi nu mai sunt.

Am iubit de mult o fată,
iar azi am păreri de rău,
căci deg..

by iuda

Ce mi-a fost drag... inimii mele,
într-o noapte instant s-a pierdut,
dar poate e ascunsă printre stele,
și fără ochelari nu am văzut.

Ce mi-a fost drag... inimii mele,
în atâtea nopți câte am avut,
a lăsat în urmă doar durere,
ca noapte în loc de somn să plâng.

Ce mi-a fost drag... inimi..

Pagini: Prima pagina Inapoi 27 28 29 30 31 32 33 .. 85 Inainte Ultima pagina



categorii

poezii noi

Motivonti - Te ţine motivat

ultimele comentarii

membri noi

pagini interesante