Categorie:
Autor:
Cuvânt:
 

by iuda

Un prieten bun rar găsim,
care să ne facă ziua bună,
pe oricare cărare pornim,
să meargă cu noi de mână.

Poate fi ca pâinea coaptă,
că are inima plină de bine,
și de greșim ne îndreaptă,
cu vorbe cât mai puține.

Un prieten bun când găsim,
trebuie ținut cât mai aproape,
și niciodată să ..

by iuda

Țin minte și acum iarna,
de când eram copil mic,
când mă lua de mână mama,
de alunec să mă ridic.

Țin minte prima zi de școala,
unde multe am învățat,
că de-aș face o greșeală,
foarte greu aș fi iertat.

Țin minte prima întâlnire,
cu cea ce-mi este azi soție,
și din a noastră contopire,..

by iuda

Ia-o în brațe și alintă-i fața,
că va fi sfioasă prima oară,
fără a folosi deloc violența,
că ei nui place să o doară.

Privește-i trupul plin de ape,
și apoi te atinge de al ei,
că te vrea cât mai aproape,
ca orișicare dintre femei.

Și de frică o arde pe buze,
că știe că face primul păc..

by iuda

Poezia.. nu are instrucţiuni de folosire,
că e făcută pentru toți să o citească,
iar dacă poetul vă face o mărturisire,
el doar o scrie nicidecum să o trăiască.

Poetul.. caută prin atâtea trăiri umane,
„secrete” despre care lumea nu știe nimic,
de la cei la costum până la cei cu sumane,
„po..

by iuda

Am să vă trimit la fiecare,
la toți ce îmi citiți pagina mea,
prin poștă câte o scrisoare,
cu o poezie din cartea mea.

Momentan nu vă pot trimite,
decât scrise de mână pe caiet,
că încă nu sunt tipărite,
iar telefonul mi-e la amanet.

Dar vă trimit pe cale virtuală,
de pe telefonul unui ..

by iuda

Despre multe-am scris pe lume,
pentru cei care poezia iubesc,
sperând că într-o zi anume,
un editor o să-mi găsesc.

Dar toți editează pe prăduială,
de-a le ceda dreptul de autor,
în această epocă dictatorială,
ca să am mult succes în viitor.

Doar că aceste javre ordinare,
nu se gândesc ..

by iuda

Când întâlinști un om cu suflet mare,
ascultă-i durerea și poate îl ajuți,
să aibă din nou o fața zâmbitoare,
dar fără ca pe la alții să-l discuți.

Ce ți se pare că ar fi un secret,
păstrează-l undeva doar pentru tine,
că așa fac oamenii cu mult suflet,
de ajung să se înțeleagă așa de bine...

by iuda

Am trăit într-o lume imperfectă,
dar niciodată degradată ca acum,
când văd în jur atâta imprudență,
cu fetițe pregătite de consum.

Sunt pline site de socializare,
cu poze în care își arată trupul,
în fel de fel de poziții bizare,
dar fără să-și acopere chipul.

Și mă întreb ce ar spune pă..

by iuda

Să te ferești de omul care...
promite multe și nu face nimic,
că vei fi pentru ei un oarecare,
sau posibil... chiar un inamic.

Că unii te aburesc cu povești,
netrăite de ei niciodată...
iar m-ai atent dacă-i privești,
nici fața nu le este îmbujorată.

Mai bine vezi-ți de visul tău,
decât..

by iuda

Născuți în timpuri diferite,
străini vor fi pentu toteauna,
că nimeni nu suportă sau admite,
ca două inimi să bată în una.

Unul e stejarul de la munte,
iar celălalt un crin cristalin,
oricât ar vrea viața să-nfrunte,
vor suferi în taină și în chin.

Supliciu ce în taină-l ispăşesc,
pentr..

Pagini: Prima pagina Inapoi 4 5 6 7 8 9 10 .. 76 Inainte Ultima pagina



categorii

poezii noi

Motivonti - Te ţine motivat

ultimele comentarii

membri noi

pagini interesante