De-a fir... a păr

Publicata de: goeteri in Sentimente

Raspunde cu o poezie Voteaza!  Bookmark and Share

Alunec, creștetul mi-e gară;
Sunt șine mii, lucioase, neîntrerupte...
Doar degetele fine le-ar putea corupe
Când le strecori, d-un gest... E cald afară!

Culori sunt câteva, dar multe tonuri,
-Miresme de-asemeni, fără șir-
Sunt cum mătasea din cocon cu galben fir,
Încântător de moale, cu puteri oculte.

Sunt tot, multiple, fine înțelesuri,
Pot fi și simț, protector, ornament,
Sunt și o lipsă... de-am picat în faliment.
Sunt venerat, sau sursă de eresuri.

Încă nu ești și-ți sunt primordial;
O viață mă-ngrijești, te satisface,
Adesea singurul sunt, cel ce place...
Sunt un moștenitor de corp, un imortal!

Ca o-nrămare de tablou se poartă,
Îți sunt, portretului, un rond de peisaj.
Mă aflu-ntr-un perpetuu, mlădios, picaj...
Eu sunt, sublimul PĂR, o operă de artă!
01.07.2010

Data publicare: 24/04/2011 | Vizualizari: 3015

Poezii de la acelas autor

 

Adauga un comentariu

Daca ai cont Logheaza-te aici.

Nume

ADRESA DE E-MAIL Nu va fi publicata pe pagina.

COMENTARIU



categorii

poezii noi

Motivonti - Te ţine motivat

ultimele comentarii

membri noi

pagini interesante