Constituție

Publicada por: goeteri en Diversos

Responde con otra poesía Votar!  Bookmark and Share

De la străbuni ar trebui s-o am solidă,
Căci fizic mi-au dat bună moștenire
Ce-o simt c-o am în corp și în simțire
Și-am crez s-o întrețin mereu avidă.

Mi-o vreau dorință-n gând și-n pulsu-mi,
Ce le cultiv pe oase și-n conștiință
Cu grijă, responsabil de-a mea ființă
Ce-i numai una... Ce-s în fond eu însumi.

Și nici nu vreau și n-am cum să mă mint,
C-ar fi cum aș trăi-n sinucigaș
Sau aș avea-n rărunchi păcatul de ocnaș;
Să-mi fur singur ce am, s-omor, să mă dezmint.

Și sunt produsul multora din timpuri
Cu-aceleași gânduri pure-n spre mai bine,
Acumulate strâns ca-n Biblia din mine;
O carte sfântă, peste veac, peste-anotimpuri.

Vreau ca și mine toți s-avem tărie
De-a putea singuri să ne-alegem un destin
Robust și drept, să fim înalți cu spirit fin;
Să fim stăpâni pe bunuri, vise și mândrie .

Așa văd eu într-o alegorie o lege
A corpului, precum a țării... ce-i și-a mea;
Să m-oglindesc cu tot ce sunt, ce vreau în ea,
Eu și cu-ai mei... nu cei în făr’delege.

De neclintit sunt și n-accept discuție;
Mă jur să mă constitui neîncetat mai nou
Și-am dor nespus să fiu la toți comun ecou
În speranța într-o sănătoasă constituție.

Și cert pot, ca s-o fac mai bună să ne fie,
Nu cu palavragii fără de școli, doar cu ambiții
Ce-ncearcă să-și abroge singuri dreptul... Ei smintiții
De politicieni cu circumstanț-atenuantă-n nebunie...

Într-o hoție, mârșăvie, parșivie și prostie...de-nvechită seminție!
20.02.2011

Fecha de publicación 16/05/2012 | Vistas: 2940

Poesías del mismo autor

 

Agrega un comentario

Si tienes cuenta Entra aquí.

Nombre

DIRECCIÓN DE E-MAIL No será publicada en la página.

COMENTARIO



categorias

poesías nuevas



últimos comentarios

miembros nuevos

paginas interesantes