Categorie:
Autor:
Cuvânt:
 

by iuda

Aleargă vântul pe străzile goale,
și din zăpadă... face rotocoale,
ca și în iarna când ne-am cunoscut,
să îmi aducă aminte de trecut.

Aleargă vântul și totul răscolește,
să-mi aducă aminte de a ta poveste,
ce mi-o spuneai în noaptea întunecată,
cu acel oftat ce l-ai avut odată.

Aleargă v..

by iuda

Bate vântul la răscruce...
și nori se văd în depărtare,
pe ici-colo câteva frunze,
să se ascundă nu au nici unde.

Iarna e tot mai aproape...
și să o alung nu-i nici un chip,
că e în continuă frământare,
peste oameni... peste timp.

Apa în piatră se transformă...
de parcă totul a încremen..

by iuda

De câteva zile încoace...
încurcați pe cer sunt nori,
ba iar ninge... ba iar plouă,
de cu seară până în zori.

Cerul își schimbă des culoarea,
când în negru... când în gri,
cam la fel precum uitarea,
de care nu mă pot feri.

Si simt cum ard dar nu de foc,
cuprins de atâtea amintiri,
...c..

by iuda

Ninge încet... și ninge fin,
tot pământul e cristalin,
ninge și mă bate vântul,
fin precum ar fi sărutul.

Ninge... și e tare frumos,
de făcut îngeri pe jos,
cu fulgi albi căzând ușor,
de iarnă să nu mai duc dor.

Ninge... cum nu a mai nins,
frumos ca în paradis,
fulgi pufoși și alți moi..

by iuda

De sub frunza ruginie,
pe la început de seară,
a ieșit o păpădie...
să mai vadă ce-i pe-afară.

Dar nu a văzut nimic...
totul e rece și fără viață,
și cu-n plâns înăbușit...
s-a retras la cald în casă.

Mai revin la primăvară,
„spuse atuncea biata floare”
c-acum frigul mă încojoară,
și ..

by iuda

Plouă... ca în miez de vară.
peste pământul dezgolit,
de parcă nu ar fi iarnă,
din zori până în asfințit.

Plouă... într-una zi și noapte,
și bate și-un strașnic vânt,
s-ascundă relele toate...
ce le simt cum mă pătrund.

Plouă... pe gânduri și vise,
și le transformă în noroi,
peste orgo..

by iuda

Parcă ar fi Apocalipsă,
de nu e nimeni pe stradă,
și aș vrea să nu duc lisa,
de așa tristețe polară.

Chiar și ziua-i mohorâtă,
de pare că s-a-ntoptat,
și strada-i tristă și urâtă,
cu așa decor înfășat.

De parcă aș fi un osândit,
în celule reci și selenare,
și de viață să fiu silit,
cu..

by iuda

Ninge-ninge... ninge iară...
ca în iarna când ne-am cunoscut,
și ne bucuram că e zăpadă...
s-avem timp de povestit mai mult.

Ninge-ninge... ninge iară...
cu fulgi ca floarea de salcâm,
și beau un ceai de scorțișoară,
să mă pot abține să nu plâng.

Ninge-ninge... ninge iară...
cu fulgi ma..

by iuda

Toamna mea e nostalgie,
și-mi încălzește sufletul,
păcat însă că ție...
nu-ți este la asta gândul.

Chiar și-n zilele mai grele,
prea reci și prea figuroase,
nu le simt de loc pe ele,
când m-așez pe pragul casei.

Și nu-mi pasă câte vor fi,
sau câte voi duce-n spate,
păcat ar fi de n-aș ..

by iuda

Când toamna gândul mi-l cuprinde,
ca pe o frunză ruginită,
chiar de rămân cu negru în pupile,
mai multe gânduri mă frământă.

Chiar dacă vremea e schimbătoare,
nimic nu-mi poate fura visul,
sau de al trece la uitare,
de a rămâne doar cu abisul.

De câte ori o vară iarăși pleacă,
mă bucur ..

Pagini: Prima pagina Inapoi 1 2 3 4 5 6 7 .. 13 Inainte Ultima pagina



categorii

poezii noi

Motivonti - Te ţine motivat

ultimele comentarii

membri noi

pagini interesante