În ochii tăi m-am pierdut mereu,
chiar dacă a trecut atâta timp,
că sufletul m-apasă încă greu,
și-l simt în mine ca un ghimp.
Că ești omul ce nu pot să-l uit,
din nopțile când îmi vorbeai în șoapte,
că de atunci mi-e sufletul bântuit,
când nu te mai regăsesc în noapte.
Cu tine încă o vi..
PrAș fi vrut atunci să mă înțeleagă,
că nu degeaba mi-a apărut în drum,
că îmi plăcea... și îmi era dragă...
când mă-nvăluia cu al ei parfum.
Și-n fiecare zi îi scriam o poezie,
că-mi era dragă precum primăvara,
când natura toată iarăși învie...
așa de dragă-mi era domnișoara.
Dar ca ori..
Aș vrea... să fie iar „întâia oară”
să simt acea senzație nefirească,
când ochii ei pe loc mă provocară,
de reușea pe-ai mei să îi strivească.
Aș vrea... din nou s-o mai revăd,
tot ca atunci din pură întâmplare,
să-i văd ochii de-mi mai fac prăpăd,
sau de mai am senzații similare..!
Aș v..
De câte ori merg seara la culcare,
prin vis m-apuc să-ți povestesc,
tot ce-mi provoacă sufocare...
de câte ori la tine mă gândesc.
Că mi-e dor de tine și aș vrea,
să vii să-ți spun tot ce gândesc,
de câte ori mă pierd cu firea...
și-atât de multe lacrimi risipesc.
Că m-ai învățat să folo..
Mă mai gândesc la acele zile,
cu acele nopți... de neuitat,
când îmi spunea că doar cu mine,
și-ar face o casă ca un palat.
Din nefericita noastră intimitate,
câte un pic... s-a tot îndepărtat,
să mă trezesc din vis la realitate,
în care fără de minte m-am avântat.
Aș vrea să uit de acel..
Cu fiecare clipă pierdută,
din prea frumoasa-ți tinerețe,
pierzi secunda ce nu te-ajută,
de a fugi de bătrânețe.
Chiar de nu ai bani în pungă,
poți și așa fi fericită,
lângă cel ce vrea să te împingă,
să iubești... să fii iubită.
Iubește și ajută-ți și neamul,
cu-acele atingeri duioase,..
Tot așteptându-te să vii...
am adormit pe topul de hârtii,
să nu pot scrie cât de tare doare,
așteptându-te fără încetare.
În ziua când te-am cunoscut pe tine,
soarele a răsărit din apus,
că prezența ta îmi făcea bine,
până tăcerea a devenit răspuns.
Și atât de repede m-ai trece timpul,
..
Au înflorit doar spinii pe cărare,
de când am devenit doi „străini”,
și nu mai ai în tine deloc îndurare,
ca povestesa începută să o termini.
Dar te aștept cuminte și în tăcere,
chiar dacă sunt trist când vine seara,
că poate o să ai o mică străbatere,
de pe suflet să-mi ridici povara.
C..
Multe întâmplări duc pe umăr,
la câte în viață am îndurat,
că o zi de-aș sta ca să le număr,
foarte puține m-au și bucurat.
Încă de când am început să cresc,
și-am înțeles ce mi se întâmplă,
pe suflet unele adânc se întipăresc,
că cele ce dor ... nu se uită.
C-am apărut plângând în astă ..
Demult... într-o noapte albastră,
cum stăteam în casă liniștit,
mi-a bătut timid în fereastră,
o fată cu părul negru... despletit.
Demult... în acel miez de iarnă,
când a apărut o așa splendoare,
mi-a pus pe suflet o povară...
că nu era o fată... oarecare.
Demult... căci azi nu mai plâng..
Pagini: Prima pagina Inapoi 1 2 3 4 5 6 .. 75 Inainte Ultima pagina