Ne naștem cu un destin aparte fiecare,
pe care în spate zi de zi îl vom duce,
încercând să îl punem mereu în valoare,
fără să ne lase nici o cicatrice.
Trăim o viață mai mereu pe fugă,
fără un mic răgaz ca să ne bucurăm,
seara în doi când privim la lună,
și cu ochii minții să o măsurăm.
..
Toți în viața urmăm o cale,
să ne mândrim cu ce-am făcut,
după mult chin și poate supărare,
putem fi fericiți că am reușit.
Pe unii asta nu-i prea mulțumește,
privind cu patimă la ce-ai reușit,
de ar vrea să te înjunghie mișelește,
doar pentru ați lua ce-ai dobândit.
Viața noast..
Privește cât de minunat e azi,
și profită de fiecare clipă,
cu prieteni buni sau camarazi,
de fericire să faceți risipă.
Privește la cei din jurul tău,
cum te vor privi de curioși,
când te știau că doar de rău,
îi făceai pe ei să fie voioși.
Privește fără să te uiți în urmă,
ci în față ..
Bătrânețea e ca un câmp pustiu,
de pe care toată recolta s-a adunat,
la unii oameni chiar prea timpuriu,
de a fost bolnav și în spital internat.
Sub al ei chip de farmec dureros,
e plină de neprevăzut și de capcane,
căci timpul a trecut și tot a ros,
din mai toate cele multe organe.
Bătr..
Prin pomi frunzele îngălbenesc,
cu toate că nu au nici o vină,
că e frig și nu se mai hrănesc,
din soare cu necesara clorofilă.
Și mergem pe stradă și le călcăm,
căci moarte vor fi pe vecie,
fără ca măcar un pic să remarcăm,
de sunt de stejar sau de salcie.
Nebăgați în seamă vom fi și no..
Nu-mi pasă ce vor spune nepoții
atunci când lumea mea va sfârși,
că nu am furat cum fac toți hoții,
ca mai repede a se putea îmbogăți.
Chiar dacă banii nu am întotdeauna,
prefer să trăiesc în pace și onoare,
că am o viață simplă … numai una,
de prefer atât de simplu tot ce doare.
..
Să nu stai la nimeni cu mâna-întinsă,
că nu asta e menirea ta pe pământ,
ca de ajutor mai bine să duci lipsă,
să rezolvi totul cum poți pe rând.
Încă de când eram un copil în sat,
n-am apelat la nimeni decât la mine,
și-n ce aveam de făcut m-am descurcat,
chiar de nu părea atât de fr..
Când cei dragi sunt lângă tine,
nu ai cum să nu te simți perfect,
chiar și când câte un necaz vine,
nu-i o greutate prea mare în piept.
Că doar cei ce te știu de-o viață,
îți vor cunoaște chiar toate stările,
de la ce sunt lacrimile pe față,
sau când simți că te lasă puterile.
Pe..
Ce parșiv e de multe ori destinul,
cu oamenii harnici și muncitori,
de le ia de la gură tot oxigenul,
s-ajungă pe post de „nefolositori”
Din calea lui nu ai unde să fugi,
oricât ai vrea să te ascunzi de bine,
și nici nu ai cum ca să-l distrugi,
că e partea integrată din tine.
Ce e de bin..
Timpul trece și ia toți anii,
și tinerețea când munceam din greu,
să am de toate... câștigând banii,
cum aveau toți din jurul meu.
De dimineață până târziu în noapte,
munceam să pot duce bani mulți acasă,
de multe ori rupt de realitate,
că-mi trece tinerețea cea frumoasă.
Căci timpul tre..